SAF-T 2025: Tot ce trebuie să știi
Începând cu 1 ianuarie 2025, toate firmele mici din România sunt obligate să depună declarația SAF-T (formularul D406), un fișier electronic care conține informații contabile și fiscale detaliate. Această măsură face parte din procesul de digitalizare a ANAF și urmărește o raportare mai transparentă și eficientă.
Ce vom acoperi in acest articol (TL;DR)
În acest articol, vom explora esența SAF-T (Standard Audit File for Tax), impactul său în România, etapele implementării, modificările recente, efectele asupra companiilor, resursele disponibile și tipurile de declarații SAF-T, oferind o imagine clară asupra acestui standard fiscal.
Actualizat în august 2026: am pus la zi calendarul pe categorii de contribuabili, lista entităților exceptate (inclusiv profesiile liberale) și situația perioadei de grație — vezi mai jos ce s-a schimbat.
Introducere
SAF-T (Standard Audit File for Tax), reprezentat în România prin Declarația Informativă D406, este un standard internațional pentru schimbul electronic de date contabile între companii și autoritățile fiscale. Implementarea sa în România a început în 2022, cu scopul de a moderniza și eficientiza procesul de raportare fiscală, facilitând controlul fiscal și reducând evaziunea.
Cine depune SAF-T:
În România, obligația de a depune declarația SAF-T (Declarația 406) este reglementată în funcție de dimensiunea contribuabililor și de statutul lor fiscal. Iată cine este obligat să depună această declarație:
Marii contribuabili: Aceștia au fost primii care au intrat sub incidența acestei obligații, însă nu toți la aceeași dată. Cei care erau încadrați ca mari contribuabili încă din 2021 au început raportarea de la 1 ianuarie 2022, în timp ce firmele încadrate ca mari contribuabili abia de la 1 ianuarie 2022 (și care nu făceau parte din această categorie în 2021) au intrat în obligație de la 1 iulie 2022. Atenție la o excepție prevăzută expres la pct. 5 din Anexa 5 a ordinului: instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, instituțiile financiare și societățile de asigurare/reasigurare care erau mari contribuabili la 1 ianuarie 2022 au început raportarea mai târziu, de la 1 ianuarie 2023 — adică odată cu contribuabilii mijlocii, nu de la 1 ianuarie 2022. Contribuabilii mijlocii: Au urmat marii contribuabili, fiind obligați să depună SAF-T începând cu 1 ianuarie 2023. Contribuabilii mici: Această categorie a intrat în sfera obligației de depunere a SAF-T începând cu 1 ianuarie 2025. Contribuabilii nerezidenți: Persoanele juridice nerezidente, înregistrate în România doar în scop de TVA, au de asemenea, obligația de a depune SAF-T începând cu 1 ianuarie 2025.
Cine NU depune SAF-T:
Lista entităților care nu au obligația de a depune declarația informativă D406 – SAF-T nu este nouă în întregime, cum se înțelege uneori. Cea mai mare parte a ei există încă din 2022, prin OPANAF nr. 373/2022 (iar categoria entităților care lucrează cu informații clasificate a fost introdusă prin OPANAF nr. 2.518/2022), în timp ce Ordinul 407/2025 a adăugat doar patru categorii noi. Le separăm mai jos, ca să fie clar ce s-a schimbat recent.
Exceptate încă din 2022:
- Persoanele fizice autorizate (PFA);
- Intreprinderile individuale (II);
- Intreprinderile familiale (IF);
- Persoanele fizice care desfășoară activități cu scop lucrativ (PFL);
- Asociațiile familiale (ASF);
- Societățile profesionale de avocați cu răspundere limitată (SPAR) și cabinetele individuale de avocat;
- Societățile profesionale notariale și birourile individuale notariale;
- Cabinetele medicale individuale (CMI);
- Societățile profesionale de practicieni în insolvență (SPI);
- Intreprinderile profesionale unipersonale cu răspundere limitată (URL);
- Instituțiile publice (PUB), indiferent de sursa lor de finanțare sau de categoria de contribuabili la care sunt încadrate;
- Autoritățile administrative, indiferent de sursa lor de finanțare;
- Persoanele juridice care utilizează informații clasificate sau dețin documente ale căror specificații tehnice sunt clasificate potrivit legii sau derulează contracte clasificate care impun, potrivit prevederilor legale, măsuri speciale de securitate pentru protejarea unor interese esențiale de securitate ale statului, în situația în care prin depunerea declarației D406 (SAF-T) ar furniza astfel de informații.
Exceptate din aprilie 2025, prin Ordinul 407/2025 (publicat în Monitorul Oficial nr. 310/8.04.2025):
- Asociatiile si entitatile fara scop patrimonial care organizeaza si tin contabilitatea in partida simpla. Excepția ține însă de modul de organizare a contabilității: dacă o astfel de asociație sau entitate optează pentru trecerea la contabilitatea în partidă dublă, pierde excepția și devine obligată să depună D406;
- Persoanele juridice cu activitate suspendata temporar, prin inscrierea mentiunii in Registrul Comertului;
- Entitatile care si-au suspendat activitatea prin solicitare la autoritatea care le-a autorizat;
- Profesiile liberale — așa cum sunt definite la art. 7 pct. 34 din Codul fiscal — împreună cu societățile profesionale, birourile și celelalte forme de organizare prin care acestea își exercită activitatea: contabili, arhitecți, ingineri și așa mai departe, adică profesiile care nu erau deja acoperite de excepțiile de mai sus pentru avocați, notari, cabinete medicale individuale sau practicieni în insolvență. Excepția este prevăzută la pct. 4 lit. q) din Anexa 5 la OPANAF nr. 1.783/2021, în forma înlocuită prin OPANAF nr. 407/2025.
Ce beneficii ofera raportarea fiscala standardizata?
Raportarea fiscală standardizată, cum este SAF-T, aduce o serie de beneficii atât pentru contribuabili, cât și pentru autoritățile fiscale. Iată câteva dintre ele:
- Creșterea transparenței: Prin uniformizarea formatului datelor contabile, se asigură o mai mare claritate și accesibilitate a informațiilor, facilitând astfel controlul fiscal.
- Reducerea riscului de erori: Standardizarea procesului de raportare minimizează posibilitatea apariției erorilor umane, asigurând astfel o mai mare acuratețe a datelor.
- Eficientizarea controlului fiscal: Autoritățile fiscale pot analiza rapid și eficient datele, identificând eventualele nereguli și reducând astfel timpul necesar pentru controale.
- Combaterea evaziunii fiscale: Prin creșterea transparenței și facilitarea controlului, raportarea standardizată contribuie la diminuarea fenomenului de evaziune fiscală.
- Simplificarea procesului de raportare: Pe termen lung, standardizarea poate duce la simplificarea procedurilor de raportare pentru contribuabili, prin automatizarea anumitor procese.
- Îmbunătățirea conformității fiscale: Prin raportarea datelor într-un format standard, se îmbunătățește gradul de conformitate fiscală al companiilor.
Practic, raportarea fiscală standardizată creează un mediu mai transparent și mai eficient, în care atât contribuabilii, cât și autoritățile fiscale beneficiază de pe urma unei mai bune gestionări a datelor.
Termene de transmitere pentru Declaratia 406 catre autoritatile fiscale romane
Ultima zi calendaristica a lunii urmatoare perioadei de raportare, respectiv luna trimestrul, dupa caz, pentru alte informatii decat cele privind sectiunile Stocuri si Active;
La termenul de depunere a situatiilor financiare aferente exercitiului financiar, in cazul sectiunii Active. Concret, după modificarea adusă prin OUG nr. 138/2024 (Monitorul Oficial nr. 1222/5.12.2024), societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 (SRL, SA etc.) depun situațiile financiare anuale până la 31 mai inclusiv al anului următor, iar celelalte persoane juridice până la 30 aprilie inclusiv — vechea regulă a celor 150, respectiv 120 de zile nu mai este în vigoare. Dacă una dintre aceste date cade într-o zi nelucrătoare, termenul se mută în prima zi lucrătoare următoare;
La termenul stabilit de organul fiscal central, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitarii, in cazul sectiunii Stocuri.
Cum se generează D406 (SAF-T)
Declarația D406 (SAF-T) se generează exclusiv în format electronic, iar procesul începe cu utilizarea unui program informatic compatibil. Fișierul SAF-T nu poate fi completat manual – este un fișier XML complex, cu o structură tehnică standardizată, care trebuie generat automat din sistemul contabil al firmei, conform specificațiilor publicate de ANAF. Acest fișier include informații detaliate despre evidența contabilă, fiscală și de gestiune: conturi contabile, jurnale, tranzacții, parteneri, TVA, active și, dacă este cazul, stocuri.
După generare, fișierul XML trebuie verificat cu un program pus la dispoziție de ANAF (Soft J – DUKIntegrator), care analizează dacă datele sunt corect structurate și complete. Dacă fișierul trece validarea, se generează declarația D406 sub forma unui document PDF ce are atașat fișierul XML.
Documentul rezultat trebuie semnat electronic cu un certificat digital calificat, apoi transmis online prin Spațiul Privat Virtual (SPV) de pe site-ul ANAF. După transmitere, contribuabilul primește o recipisă care confirmă primirea și validarea fișierului. În cazul în care fișierul conține erori, acestea trebuie corectate și retransmise în termen de 5 zile lucrătoare pentru ca data depunerii să rămână valabilă. De asemenea, dacă se constată ulterior greșeli, se poate transmite o declarație rectificativă până la termenul următor de raportare, fără aplicarea unei sancțiuni.
Recomandări
- Începe pregătirea din timp: Implementarea SAF-T necesită timp și resurse, așa că este esențial să începi pregătirea cu mult înainte de termenul limită.
- Analizează sistemele contabile: Asigură-te că sistemele tale contabile sunt compatibile cu cerințele SAF-T și că pot genera fișierele XML în formatul standardizat.
- Verifică datele contabile: Efectuează o revizuire amănunțită a datelor contabile pentru a te asigura că sunt corecte și complete.
- Consultă specialiști: Dacă ai întrebări sau nelămuriri, nu ezita să consulți un expert contabil sau un specialist în sisteme informatice.
- Utilizează instrumentele ANAF: Profită de instrumentele și resursele puse la dispoziție de ANAF, cum ar fi validatorul SAF-T, pentru a te asigura că fișierele generate sunt corecte.
- Fii la curent cu modificările legislative: Legislația fiscală se poate schimba, așa că este important să fii la curent cu ultimele modificări legate de SAF-T.
Link-uri utile
Întrebări Frecvente
- Prin SAF-T (Declarația D406) se raportează informații esențiale despre activitatea financiar-contabilă a firmei: planul de conturi, date despre clienți, furnizori, produse, coduri de TVA, jurnale contabile, facturi, plăți și încasări. Se includ și informații despre mijloacele fixe (anual) și stocuri (doar la cererea ANAF). Raportarea se face lunar sau trimestrial, în funcție de perioada fiscală a firmei.
- Declarația SAF-T pentru stocuri, cunoscută și ca secțiunea PhysicalStock din D406, se depune exclusiv la solicitarea expresă a ANAF, nu din oficiu. Aceasta cuprinde informații detaliate despre depozitele în care sunt gestionate bunurile, produsele existente (inclusiv codul, denumirea și unitatea de măsură), identificarea proprietarului stocurilor (proprii sau în custodie), cantitatea și valoarea stocurilor la începutul și sfârșitul perioadei, precum și detalii despre mișcările de stocuri (intrări, ieșiri, transferuri). Se precizează și metoda folosită pentru evaluarea stocurilor.
- Declarația D406 se transmite până în ultima zi calendaristică a lunii ce urmează perioadei de raportare, care poate fi lunară sau trimestrială, în funcție de perioada fiscală de TVA aplicabilă firmei. Secțiunea „Active” se depune o singură dată pe an, la termenul stabilit pentru situațiile financiare, iar sub‑fișierul „Stocuri” se trimite exclusiv la solicitarea ANAF, într‑un termen de cel puțin 30 de zile calendaristice de la primirea notificării. Contribuabilii neînregistrați în scopuri de TVA ori cei cu perioadă fiscală TVA semestrială sau anuală depun SAF‑T trimestrial. Pentru firmele mici intrate în sistem la 1 ianuarie 2025 a existat o perioadă de grație, însă aceasta a acoperit doar primele rapoarte din 2025 și s-a încheiat între timp. În prezent nu mai există perioadă de grație pentru nicio categorie de contribuabili: declarațiile trebuie depuse la termenele de mai sus.
- Dacă o firmă depune formularul D406 – SAF-T cu greșeli, aceasta riscă o amendă între 500 și 1.500 lei, conform Codului de procedură fiscală. Totuși, sancțiunea poate fi evitată dacă eroarea este corectată până la termenul legal de depunere a următorului fișier.
- Dacă o firmă nu depune declarația D406 (SAF-T), riscă să fie sancționată cu amendă, conform legislației fiscale în vigoare. Într-o primă etapă, autoritățile au oferit o perioadă de acomodare în care lipsa depunerii nu a fost penalizată, dar acea perioadă de toleranță s-a încheiat pentru toate categoriile de contribuabili. Nedepunerea la timp a declarației poate atrage acum amenzi între 1.000 și 5.000 de lei.
